Administrația Fondului pentru Mediu pregătește un program național destinat bateriilor de stocare pentru prosumatori, cu un buget total de 400 de milioane de lei. Dacă deții un sistem fotovoltaic și ai statut de prosumator, ai putea primi maximum 15.000 de lei, TVA inclus, pentru instalarea unei soluții de stocare.
Ghidul programului a fost pus în transparență de Ministerul Mediului, iar în perioada de consultare sunt anunțate dezbateri publice cu actorii relevanți din domeniu. Ulterior, programul urmează să fie lansat, după definitivarea condițiilor de finanțare.
„Vedem în aceste săptămâni cât de importantă este stocarea energiei produse de sistemele instalate de prosumatori. Am spus de câteva luni deja că anul acesta AFM va finanța nu noi sisteme cu panouri fotovoltaice, ci sistemele de stocare cu baterii pentru prosumatori. Promisiune făcută, promisiune ținută!”, a transmis Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului.
Cine poate accesa finanțarea
Potrivit proiectului de Ghid, sunt eligibile toate persoanele fizice care dețin sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile, racordate la rețea. Nu contează dacă panourile au fost finanțate printr-un program AFM sau cumpărate din fonduri proprii, astfel că pot aplica și beneficiarii edițiilor anterioare ale programelor Administrației Fondului pentru Mediu.
Condiții pentru baterii
Instalatorii participanți trebuie să dețină un atestat ANRE de tip B sau un document echivalent emis într-un alt stat membru al Uniunii Europene și să îndeplinească cerințele privind transparența și capacitatea de implementare. Vor fi finanțate sisteme cu o capacitate minimă de 12 kWh, dimensionate după producția și consumul real al gospodăriei.
Finanțarea nu poate depăși 1.250 de lei pentru fiecare kWh și 75% din cheltuielile eligibile. Beneficiarul va suporta cel puțin 25% din valoarea investiției, iar energia produsă ziua va putea fi utilizată seara, când consumul crește și producția fotovoltaică scade, reducând presiunea asupra rețelei și necesarul de import la orele de vârf.
