Accidentele provocate de trotinete electrice au atins cote alarmante în România. În primele șase luni ale acestui an, la nivel național au fost înregistrate 1.174 de accidente rutiere cu trotinete implicate, soldate cu 6 decese, 98 de răniți grav și 1.122 de răniți ușor. Aceste cifre se apropie deja de totalul înregistrat pe întreg anul 2024.
Anul trecut, situația a fost și mai gravă: 1.846 de accidente, 14 decese, 195 de răniți grav și 1.745 de răniți ușor. Poliția a aplicat în 2025 nu mai puțin de 13.216 sancțiuni conducătorilor de trotinete, față de 6.034 în 2024. Cea mai mică amendă în trafic pornește de la 432,50 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din sumă în 15 zile calendaristice.
Legislația în vigoare din 2020 prevede că trotinetele electrice pot circula doar pe pistele pentru biciclete sau pe drumuri cu viteză maximă admisă de 50 km/h. Vârsta minimă pentru conducere este de 14 ani, casca de protecție este obligatorie sub 16 ani, iar transportul pasagerilor este interzis. Aceste reguli sunt însă frecvent ignorate.
RCA obligatoriu pentru anumite trotinete
Din acest an, trotinetele electrice cu viteză maximă constructivă peste 25 km/h sau cu masă proprie peste 25 kg și viteză peste 14 km/h trebuie asigurate RCA. Limitele de despăgubire sunt identice cu cele pentru autoturisme: până la 6,4 milioane lei pentru prejudicii materiale și până la 31,9 milioane lei pentru vătămări corporale sau decese. De la finalul lui decembrie 2024 până în prezent au fost emise aproape 2.500 de polițe RCA pentru trotinete, potrivit Biroului Asigurărilor Auto din România.
Trotinetele Bolt și Lime sunt exceptate de la obligația RCA, deoarece nu depășesc 25 kg și sunt limitate constructiv la 25 km/h. Ambele companii oferă utilizatorilor asigurări facultative prin AWP P&C SA, parte din Allianz Partners Group: o poliță de accidente personale și una de răspundere civilă generală, cu despăgubiri între un milion și 14 milioane de euro per accident. Bolt acoperă invaliditatea permanentă sau decesul cu până la 242.085 lei, iar Lime oferă până la 50.000 de euro prin polița de accidente.
