JYSK inaugurează un magazin în Călărași și ajunge la 93 de unități în România

JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, inaugurează un nou magazin pe 26 noiembrie 2020, în Călărași. Este cea de-a 93-a unitate pe care JYSK o deschide în țară. Noul magazin este amplasat pe Str. Eroilor Nr. 49 și are o suprafață totală de 1300 mp.
“Ca și în cazul altor companii, JYSK a avut multe provocări anul acesta. Este însă important pentru noi să investim în viitor, să ne continuăm planurile de expansiune și să fim prezenți în cât mai multe orașe din țară cu magazine fizice. După ce, săptămâna trecută, am deschis un magazin în Turda, acum JYSK ajunge în Călărași, unul dintre orașele importante din sudul țării. Pentru a marca deschiderea, am pregătit o săptămână de oferte speciale, cu reduceri de ajung până la 75% la articole din mai multe categorii de produse. Fie că sunt în căutare de mobilier nou pentru interior, de saltele, plăpumi, lenjerii sau decorațiuni și cadouri pentru Crăciun, este un moment foarte bun pentru locuitorii din Călărași să ne viziteze și să ne cunoască”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.
Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile doar în magazinul JYSK Călărași, în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2020.
Peste 2000 de produse sunt incluse în oferta de deschidere a retailerului, inclusiv produsele din noua colecție de decorațiuni și accesorii de Crăciun. Colecția include produse în stil scandinav, inspirate de natură și de tradițiile de iarnă. Clienții vor găsi în magazin tot ce au nevoie pentru un Crăciun hygge acasă: figurine de pluș haioase, precum moși, elfi, spiriduși, reni, copii și oameni de zăpadă, instalații de lumini, pomi cu lumini, felinare și sfeșnice, decorațiuni pentru brad și pentru casă, precum și o selecție de textile pentru casă cu imprimeuri specifice iernii.
“Colegii sunt nerăbdători să inaugurăm magazinul și să pună în practică tot ce au învățat până acum. În ultimele săptămâni, echipa a pregătit magazinul pentru ca acesta să arate impecabil în ziua deschiderii și ne-am asigurat că avem stocuri suficiente pentru produse. Îi așteptăm pe clienți în magazin cu o selecție mare de mobilier și decorațiuni în stil scandinav, produse pentru un somn mai sănătos și cu o echipă de asistenți de vânzări gata mereu să le ofere informații și sfaturi”, spune Adriana Gherghe, District Manager JYSK.
JYSK Călărași va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.
Pentru că această perioadă este foarte important să respectăm regulile de prevenție menite să limiteze răspândirea coronavirusului, compania menționează că a implementat toate măsurile pentru ca angajații și clienții să se simtă în siguranță. De asemenea, este important ca măsurile de distanțare să fie respectate de toți cei care vizitează magazinul.
Oferta de deschidere poate fi văzută pe www.JYSK.ro/calarasi, iar oferta completă de produse poate fi accesată pe www.JYSK.ro.
 
Despre JYSK România
JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 51 de țări, are peste 24.000 de angajați și peste 2900 de magazine. În Germania, grupul își desfășoară activitatea sub denumirea de Dänisches Bettenlager – iar în restul țărilor sub numele de JYSK. 
Compania este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,7 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,1 miliarde euro.  
JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 93 de magazine în România.

Comunicate recente

Sterge 10 ani de pe chipul tau cu cele mai eficiente metode!

Noi, fetele, ne dorim sa avem mereu un chip tanar, fara riduri, pleope cazute sau aspect...

Cum să câștigi cu Vlad Cazino o mulțime de gadgeturi șmecherifice, bani și rotiri la sloturi

Pe scurt, trebuie doar să te bucuri de jocurile de pe platformă, așa cum faci de...

Înscrie-te la cursurile de inițiere „Diagnoză Auto” furnizate gratuit prin proiectul AUTO PERFORM

Prin intermediul proiectului AUTO PERFORM, 360 de angajați care activează în sectorul auto vor beneficia de oportunitatea...

Inchirieri auto ieftine Ploiesti – alege firma FIVE

Inchirieri auto ieftine Ploiesti – un prilej de a pleca in vacanta Five rent a car este...

Traverse de cale ferata – calitate si longevitate

Traverse de cale ferata – unde cautam calitatea? Orice produs de pe piata este conceput de diferite...

Alte comunicate din categorie

Leave A Reply

Please enter your comment!
Please enter your name here