În 2020, 60% din activitatea noastră a fost online

Pentru noi, această situaţie a dus la creșterea dimensiunii proiectelor de implementare  SAP Business One, cu investiții suplimentare în AddOn-uri pentru verticale de business, mobilitate, funcționalități de business analytics, baze de date SAP HANA etc. Cel mai bun indicator din această perspectivă este numărul mediu de utilizatori ai unui sistem ERP SAP Business One, care în 2020 a ajuns la 24, dublu faţă de 2017, spre exemplu. O altă gură de oxigen a venit şi din direcţia unor domenii cu evoluţie accelerată în acest an: food delivery, telecom, service şi comodat de dispozitive medicale, construcții şi project management, producţie hrană animale etc, pentru care am dezvoltat aplicaţii specifice sau am realizat diverse integrări şi optimizări.
Un aspect pe care nu îl bănuiam este ca în 2020 a derulat pentru prima dată proiecte exclusiv online, de la semnarea contractului până la punerea soluţiei în producţie. Totuşi, proiectele mari nu pot fi gestionate exclusiv online, iar raportul online-offline este de cca 60-40. Concluzia după un an este este ca o implementare online necesită un efort mai mare, însă compensează prin timpul câștigat cu eliminarea deplasărilor. Un alt avantaj a fost posibilitatea balansării gradului de încărcare al consultanților între echipele de la Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Alte noutăţi din 2020 au fost: lansarea hAI, primul robot software dezvoltat de noi (lucrează deja la AFI Cotroceni) şi One WMS, aplicaţie mobilă pentru gestiunea depozitelor. Echipa s-a consolidat şi s-a specializat atât pe arii tehnologice (SAP HANA, mobilitate) cât şi pe verticale: telecom, distribuţie şi service de echipamente, fashion.
Rămâneţi alături de noi şi în 2021, se anunţă un an la fel de interesant.

Comunicate recente

Echipeaza-ti masina cu anvelope de vara de pe Velopa.ro

Anvelopele de vara sunt realizate dintr-un amestec de cauciucuri care le face mai rezistente. Sunt mai...

Creare website – 10 avantaje garantate

Servicii de creare website - ce iti asigura site-ul in online? Pentru ca foarte multe afaceri nu...

Various Brands demarează planul de dezvoltare a rețelei pentru 2021

Magazinul nou amenajat are acum un design modern și primitor, care promite o experiență inedită de...

Descopera proiectele pentru case realizate de Nobili Interior Design in Bucuresti

O casa deosebit de cocheta, situata in inima capitalei Bucuresti, specialistii nostri avand sarcina de a-i...

Servicii de inchirieri masini ieftine Otopeni

Servicii de inchirieri masini ieftine iti reda placerea de a conduce Nu orice detinator de permise auto...

Alte comunicate din categorie

Leave A Reply

Please enter your comment!
Please enter your name here