Declaraţie a preşedintelui CRP

Luni, 16 ianuarie 2012

“Clubul Român de Presă îşi exprimă îngrijorarea faţă de unele acţiuni excesive ale forţelor de ordine, care au vizat, în ultimele zile, ziariştii aflaţi în exercitarea profesiei.

Considerăm că aceste exerciţii de forţă asupra reporterilor, cameramanilor, fotoreporterilor nu au nicio justificare,  la fel şi cele ale manifestanţilor violenţi şi nu contribuie în niciun fel la menţinerea unui climat decent al protestelor civice.

Agresiunile deliberate asupra ziariştilor care desfăşoară activităţi de teren şi care poartă la vedere legitimaţii de presă sau alte însemne ale profesiei sunt străine de un mod de intervenţie profesionist al forţelor de ordine şi ridică semne de întrebare asupra discernământului în acţiune al unora dintre membrii acestor forţe.

Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă va remite un protest oficial conducerilor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Jandarmeriei Române  în care va cere protecţie pentru ziarişti din partea forţelor de ordine şi îşi exprimă speranţa că aceste incidente reprobabile nu se vor repeta”.

Postat in Comunicate

Un an plin de inspiratie va dorim!

Luni, 2 ianuarie 2012

Clubul Roman de Presa va doreste un an plin de inspiratie! :)

Postat in Comunicate

Decernarea Premiilor CRP

Joi, 22 septembrie 2011

Clubul Român de Presã va decerna Premiile pentru creaţie jurnalistică  joi,22 septembrie, ora 19.00, la hotel Howard Johnson, sala Iridium.

Postat in Comunicate

Câştigătorii Premiilor Clubului Român de Presă, ediţia a X a

Marţi, 19 iulie 2011

Clubul Român de Presă a decis, în urma încheierii procesului de jurizare, câştigătorii Premiilor CRP, ediţia a X a, ceremonia de decernare urmând să se desfăşoare în a doua jumătate a lunii august.  

Premianţii acestei ediţii sunt:

Ştire de agenţie: Ovidiu Vanghele (Mediafax) , pentru ştirea despre stenogramele cazului Cătălin Voicu, „Voicu: Unim DNA cu DIICOT, îl aducem pe Miclescu de la pensie; Al. Mazăre: Şi nu ne ia iar pe noi?”

Editorial, presă scrisă: Andrei Crăciun (Adevărul), pentru editorialul „Geniul”

Anchetă, presă scrisă: Alex Nedea (Adevărul), pentru investigaţia „Lagăre în numele Domnului”.

Reportaj, presă scrisă: Simina Mistreanu (Decât o revistă), pentru reportajul „Alegerile Danei” şi Vlad Odobescu (Evenimentul Zilei), pentru reportajul „ Revelionul unui figurant”

Jurnalism economic, cross-media: Iuliana Roibu (Business Magazin) pentru articolul „Zece motive pentru scumpirea benzinei” şi Gabriela Gugeanu Baiardi (TVR Iaşi) pentru „Fantomele industriei socialiste”.

Jurnalism cultural, cross-media: Anca Mateescu (SRR–Radio România Cultural) pentru „Vocile memoriei –In memorian Adrian Păunescu” (împreună cu Eugen Lucan), „Literatura ca destin –Andrei Pleşu” şi „Literatura ca destin – Herta Muller”.

Jurnalism sportiv, cross-media: Romeo Chiriac (Mediafax), pentru focusul „Fotbal sub ape la Ada Kaleh”

Interviu, cross-media: Răzvan Butaru (TVR), pentru interviul cu părintele Nicolae Bordaşiu.

La această ediţie a Premiilor CRP nu s-au acordat premii pentru sectiunile: emisiune de actualităţi radio, talk-show radio, emisiune de actualităţi tv, talk-show tv.

Membrii juriilor de secţiune de la această ediţie au fost: Cristina Liberis (TVR) şi Vlad Petreanu (B1TV) –  Ştire de agenţie, Cornel Mihai Ungureanu (Adevarul de Seară Craiova)  şi Vlad Mixich (Hotnews) – Editorial, presă scrisă, Dragoş Boţa (www.pressalert.ro, Timişoara) şi Ovidiu Nahoi (Adevărul Europa) – anchetă, presă scrisă, Adrian Cercelescu (Jurnalul Naţional) şi Adrian Ardelean (Europa FM) – reportaj, presă scrisă, Claudiu Vrînceanu (www.wall-street.ro) şi Mihaela Pantea (Forbes România) – jurnalism economic, cross-media, Tudor Călin Zarojanu (TVR) şi Iulia Popovici (Observator Cultural) – jurnalism cultural, cross-media, Adrian Soare (RRA) şi Răzvan Ioan Boanchiş (Naţional) –jurnalism sportiv, cross-media, Răzvan Mitroi (Financiarul) şi Ion Ioniţă (Adevărul) – interviu, cross-media, Claudiu Lucaci (TVR) şi Adrian Bucur (B1TV) – talk-show radio.

„Trecând peste unele impedimente şi o anume lentoare, cauzate de pauza de doi ani, ţinând cont şi de context, a fost o ediţie onorabilă. Faptul că secţiunile care au avut cele mai consistente înscrieri au fost cele de reportaj (56 de materiale), jurnalism cultural şi interviu este încurajator şi tonic, o dovadă palpabilă că în presă e destul talent, sensibilitate, prestanţă, vocaţie. Şi multă tinereţe promiţătoare.După cum sunt «veterani» profesionişti, care rezistă şi confirmă.Şi asta ar trebui să facă regula în anii următori, nu excepţiile zgomotoase şi goale de conţinut. În acelaşi timp şi structura acestor premii trebuie adaptată realităţilor. De exemplu, s-a confirmat, din nou apetenţa mai mult decât firavă a jurnaliştilor de radio şi televiziune pentru secţiunile «clasice», ei alegând să concureze la cele cross-media. O altă arhitectură a premiilor şi un sistem mai simplu de înscriere le vor face anul viitor mult mai atractive”, a declarat Indira Crasnea, preşedintele Clubului Român de Presă.

Postat in Comunicate


trafic ranking

Statistici web